Implant dentar fără adiție de os: când este posibil?

Ce volum osos este necesar?

Implantul are nevoie de os în jurul lui ca să se integreze și ca să susțină gingia pe termen lung. Chirurgii lucrează cu câteva repere:

Două dintre repere au studii în spate. Pe peste 3.000 de implanturi, pierderea de os de pe partea dinspre obraz a scăzut semnificativ când peretele a rămas de 1,8 până la 2 mm după pregătirea locului (Annals of Periodontology, 2000). Între două implanturi aflate la peste 3 mm, osul s-a retras în medie 0,45 mm, față de 1,04 mm când distanța a fost de 3 mm sau mai mică, iar de acest os depinde papila dintre ele (Journal of Periodontology, 2000).

Un implant standard are 3,5 până la 4,5 mm în diametru și 8 până la 13 mm în lungime. Dacă osul permite aceste dimensiuni, adiția nu este necesară.

Contează și momentul. La om, creasta pierde 29 până la 63 la sută din lățime în primele 6 luni după extracție, cel mai repede în primele 3 până la 6 luni (Clinical Oral Implants Research, 2012). Studiile pe animale arată de ce: peretele dinspre obraz este format dintr-un os care se resoarbe odată cu dispariția dintelui, deci pierde înălțime mai mult decât cel dinspre limbă (Journal of Clinical Periodontology, 2005, studiu la câini). Un implant pus la câteva săptămâni după extracție găsește de regulă mai mult os decât unul pus după câțiva ani.

Ce înseamnă poziția tridimensională a implantului?

Chirurgul planifică implantul în trei direcții, iar în zona frontală fiecare are o „zonă de confort” și o „zonă de pericol” (International Journal of Oral & Maxillofacial Implants, 2004):

• Față-spate, adică mezio-distal: implantul păstrează distanța față de dinții vecini și față de alt implant, ca osul dintre ele și papila să rămână.
• Obraz-limbă, adică vestibulo-oral: în zona frontală, implantul se mută ușor spre palat, ca să lase os pe partea dinspre buză.
• Adâncime, adică apico-coronar: umărul implantului se așază față de marginea gingiei și de dinții vecini, nici prea sus, ca să nu se vadă metalul, nici prea adânc.

Uneori, implantul se înclină câteva grade ca să folosească osul disponibil, iar adiția se evită. Limita apare când înclinarea ar strica poziția coroanei. Un implant bine integrat, dar pus greșit, produce o coroană greu de curățat sau inestetică.

Implanturile scurte sau înguste pot evita adiția?

Pentru implanturile scurte există un studiu randomizat multicentric cu 5 ani de urmărire, la pacienți cu 5 până la 7 mm de os sub sinus. Supraviețuirea a fost de 98,5 la sută pentru implanturile de 6 mm și de 100 la sută pentru cele lungi cu sinus lift, fără diferențe semnificative de pierdere de os, de complicații sau de calitate a vieții raportată de pacienți (Journal of Clinical Periodontology, 2018).

Pentru implanturile înguste, o meta-analiză a împărțit implanturile după diametru. Cele de 3 până la 3,25 mm și cele de 3,3 până la 3,5 mm nu au avut o supraviețuire diferită de implanturile standard, cu 97,3 și 97,7 la sută. Cele sub 3 mm, numite și mini-implanturi, au avut o supraviețuire semnificativ mai mică, de 94,7 la sută. Datele pe termen lung despre complicații lipsesc încă (Clinical Oral Implants Research, 2018).

Care sunt limitele evitării adiției?

În zona frontală, limita o stabilește estetica. Dacă peretele osos dinspre buză este prea subțire, gingia se poate retrage în timp, iar metalul implantului poate deveni vizibil ca o umbră gri. La implanturile imediate din zona frontală, retragerea gingiei cu peste 1 mm a apărut într-o mediană de 26 la sută din cazuri, iar peretele osos din față, nevizibil pe tomografie, a fost asociat cu mai multă retragere (International Journal of Oral & Maxillofacial Implants, 2014). În aceste cazuri se recomandă de obicei adiția, chiar dacă implantul ar fi stabil fără ea.

În zona molarilor contează forțele de masticație. Scrâșnitul dinților pune presiune mare pe un implant scurt sau îngust, iar atunci pot fi preferate două implanturi sau un implant mai lat, după adiție.

Dacă lipsesc mulți milimetri de os, nicio variantă de implant nu compensează. Opțiunile pentru deficitele mari sunt explicate în articolul despre implantul dentar când osul este insuficient.

Cum ajută planificarea digitală?

Tomografia se combină cu o scanare intraorală, iar în program se proiectează întâi coroana, apoi implantul sub ea. Pe ecran se vede cât os rămâne în jurul fiecărui milimetru de implant și se pot încerca mai multe dimensiuni și unghiuri înainte de intervenție. Planul se transferă în gură printr-un ghid chirurgical imprimat 3D.

Întrebări frecvente