Se poate pune implant dacă nu mai este suficient os?

Cum se evaluează volumul osos?

Evaluarea pornește de la examenul clinic, iar decizia se ia pe tomografia computerizată cu fascicul conic (CBCT). Imaginea 3D arată lățimea crestei și înălțimea disponibilă până la structurile care trebuie ocolite: nervul alveolar inferior la mandibulă și sinusul maxilar la maxilar. O radiografie panoramică nu oferă aceste măsurători în secțiune.

Implantul are nevoie de os pe toate părțile. Reperul de lucru este un perete de aproximativ 1,5 până la 2 mm în jurul implantului, mai ales pe partea dinspre obraz. Un studiu pe peste 3.000 de implanturi a arătat că, atunci când peretele dinspre obraz rămâne de 1,8 până la 2 mm după pregătirea locului, pierderea de os scade semnificativ și apare chiar câștig de os (Annals of Periodontology, 2000). Pentru un implant cu diametrul de 4 mm, asta înseamnă o creastă lată de aproximativ 7 până la 8 mm.

Contează și cât timp a trecut de la extracție. Pe studiile făcute la om, creasta a pierdut în medie 3,8 mm în lățime și 1,2 mm în înălțime în primele 6 luni, cel mai repede în primele 3 până la 6 luni (Clinical Oral Implants Research, 2012). Un dinte extras acum câțiva ani lasă de regulă o creastă mai îngustă.

Ce este adiția osoasă?

La adiția osoasă, numită și regenerare osoasă ghidată, zona deficitară se umple cu material de adiție și se acoperă cu o membrană. Materialul poate fi os propriu, recoltat din altă zonă a gurii, sau os de origine animală prelucrat, de regulă bovin. Pe acest suport, corpul formează os nou în câteva luni.

Adiția funcționează, dar are un cost pe termen lung. O meta-analiză pe studii cu urmărire de cel puțin 5 ani a găsit o pierdere medie de os în jurul implantului de 1,9 mm în osul augmentat, față de 0,8 mm în osul propriu (Journal of Dentistry, 2025). Acesta este unul dintre motivele pentru care, acolo unde se poate, se caută o soluție fără adiție.

Când este necesar sinus liftul?

La maxilarul superior, în zona premolarilor și a molarilor, sinusul maxilar stă deasupra rădăcinilor. După extracție, osul se retrage dinspre gură, iar sinusul coboară spre creastă. Între cele două rămân uneori doar câțiva milimetri de os.

La sinus lift, chirurgul ridică membrana care căptușește sinusul și pune material de adiție dedesubt. Există două variante:

• Sinus lift intern, sau crestal: se lucrează prin locul implantului, iar implantul intră de regulă în aceeași ședință. Se alege, orientativ, când rămân cel puțin 5 mm de os.
• Sinus lift extern, sau lateral: se deschide o fereastră în peretele lateral al sinusului. Se alege, orientativ, când osul rămas scade sub 4 până la 5 mm. Implantul intră simultan sau după vindecarea grefei.

Pragurile nu sunt fixe. O meta-analiză pe zone cu cel mult 6 mm de os rămas nu a găsit o diferență semnificativă între cele două tehnici ca supraviețuire a implantului, perforare a membranei sau pierdere de os. Tehnica internă a avut o supraviețuire de 96,5 la sută la cel puțin un an și o rată de perforare a membranei de 5,4 la sută (Clinical Oral Implants Research, 2023).

Grefa din sinus are nevoie de timp. Într-o meta-analiză pe 136 de studii, grefele lăsate să se vindece peste 4,5 luni au format semnificativ mai mult os nou decât cele mai scurte (Journal of Periodontal Research, 2017). După intervenție, se evită o perioadă suflatul nasului și zborul cu avionul.

Ce alternative există la adiția osoasă?

• Implanturi scurte, de 6 mm. La pacienți cu 5 până la 7 mm de os sub sinus, un studiu randomizat multicentric a găsit la 5 ani o supraviețuire de 98,5 la sută pentru implanturile scurte și de 100 la sută pentru cele lungi cu sinus lift, fără diferențe semnificative de pierdere de os sau de complicații (Journal of Clinical Periodontology, 2018).
• Implanturi înguste. Cele de 3 până la 3,5 mm nu au avut o supraviețuire diferită de cele standard, iar cele sub 3 mm au avut o supraviețuire semnificativ mai mică (Clinical Oral Implants Research, 2018). Se folosesc pe creste subțiri și în spații mici, de exemplu la incisivii laterali superiori sau la incisivii inferiori.
• Implanturi înclinate. Pe arcadele fără dinți, protocolul All-on-4 ocolește sinusul și nervul prin înclinarea implanturilor din spate.
• Implanturi zigomatice, ancorate în osul pomețului, la atrofia severă a maxilarului. Supraviețuirea raportată este între 95,9 și 98,5 la sută, dar dovezile vin mai ales din studii nerandomizate, iar intervenția cere experiență specializată (Journal of Oral Implantology, 2022).

Dacă pacientul preferă să evite o intervenție de adiție, o punte sau o proteză rămân opțiuni valide. Când se poate pune implant fără adiție este explicat separat, în articolul dedicat.

Cum influențează osul durata tratamentului?

Durata reală se stabilește după tomografie. Fumatul și diabetul necontrolat încetinesc vindecarea osului și cresc riscul ca adiția să nu reușească. Toate etapele, de la extracție la coroană, sunt explicate în articolul despre cât durează un implant dentar.

Întrebări frecvente